Emma Navarro face o figură frumoasă la Wimbledon. Ea a învins-o în turul al doilea pe Naomi Osaka. Americanca s-a impus cu cu 6-4, 6-1, în 59 de minute, în fața japonezei, care a fost lider mondial.
Emma este campioana NCAA 2021 cu Universitatea din Virginia și a urcat pe poziția a 17-a jucătoare în clasamentul WTA. Ea a ajuns cel puțin în turul al treilea la toate cele trei Grand Slam-uri disputate până acum în acest sezon. Tot anul acesta, ea a câștigat primul ei titlu, la Hobart, în Australia.
Emma Navarro, care are 23 de ani a atins câștiguri de 1.074.546 de dolari în acest sezon și la un total de 1,8 milioane de dolari din tenis.
Întreaga ei avere este însă mult mai mare, deoarece Emma este fiica magnatului miliardar american Ben Navarro.
Revista Forbes a evaluat averea lui Ben Navarro, fiul celebrului antrenor de fotbal american Frank Navarro, la 1.2 miliarde de dolari. Mai mult decât averile lui Roger Federer (550 milioane), Novak Djokovic (240 milioane) și Rafa Nadal (220 milioane) la un loc.
Ben, tatăl Emmei Navarro și-a acumulat averea prin crearea Sherman Group (specializat în carduri de credit și colectarea datoriilor) în 1998 și Credit One. El este și un mare fan al tenisului, drept pentru care a cumpărat Western & Southern Open, celebrul turneu de la Cinncinatti.
“Ca fan, tată și om de afaceri, tenisul a adus multe familiei noastre. Tenisul pentru juniori a oferit copiilor noștri un loc în care să învețe etica muncii, să dezvolte prietenii prin lupta comună și să învețe cum să gestioneze dezamăgirea, înfrângerea și uneori chiar nedreptatea”, a explicat Ben Navarro pentru The Post and Courier în 2019.
Emma Navarro, care își definește tatăl drept „cel mai deștept tip pe care îl cunosc”. Ea își apără însă cariera în lumea tenisului în ciuda privilegiilor economice pe care le-a avut în timpul formării sale.
„Rezultatele și clasamentul WTA nu sunt ceva care vin ușor. Deși pare că am ajuns peste noapte sus, eu am muncit din greu de-a lungul anilor“, a explicat Emma.
„De îndată ce am fost suficient de mare și de puternică pentru a ține în mână o rachetă, am fost pe terenul de tenis cu tatăl și frații mei”, a dezvăluit jucătoarea americană pentru „Charleston Mag”. Ea mai are o soră, Meggie, care îi calcă pe urme.
Navarro o va întâlni în turul următor la Wimbledon, pe rusoaica Diana Shnaider, care a învins-o pe Sloane Stephens, fostă campioană la US Open.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER